Arhive categorie: Locuri de munca

Locuri de munca

6 Sfaturi in perioada de proba la o companie IT

Inceputurile au toate o caracteristica in comun, si anume emotiile pe care fiecare dintre noi le experimenteaza. Situatia e asemanatoare si in cazul unui nou loc de munca, fiind un teren necunoscut.

Perioada de proba sau perioada de acomodare implica atat angajatul cat si angajatorul, in sensul in care ambele parti se acomodeaza la ceva nou. Totusi este o perioada care se focuseaza mai mult pe angajat, acesta incercand sa se familiarizeze cu mediul si cu noul job. E perioada in care esti sub o lupa, fiind observat/a de toti cei care lucreaza in companie, primele impresii fiind importante.

In acest articol, iti voi prezenta cateva sfaturi pentru a trece cu succes de aceasta perioada de proba intr-o companie IT:

Respecta-ti angajamentele

Unul dintre cele mai importante sfaturi care se aplica in perioada de proba, dar si in viata de zi cu zi, este respectarea angajamentelor. Acest lucru fiind o dovada clara pentru cei din jurul a persoanei care esti; daca esti cineva pe care se pot baza, sau daca esti cineva care spune multe, dar face putine.

Desigur, se mai intampla sa intervina anumite probleme care nu iti permit sa iti duci angajamentele la bun sfarsit, dar incearca sa fie pentru motive serioase si pe cat de rar posibil.

Dar, ca si programator web vei avea multe proiecte de dus la bun sfarsit, si colegii tai precum si managerul vor dori sa stie daca esti omul potrivit sau nu.

Acorda timp pentru istoria companiei si strategiilor

Intr-o companie IT, atat istoria acesteia, dar si invatarea continua pentru a dezvolta anumite idei sunt importante. Prin istorie poti cunoaste fundatia pe care s-a construit compania, iar prin invatare si idei contribui la dezvoltarea acesteia, dar si a ta.

Acorda timp pentru a cunoaste istoria companiei si a strategiilor; idei care au fost incercate, ce a mers si ce nu. In acest fel, te vei putea asigura ca ideile tale nu au mai fost incercate, salvand timp. Timp care iti va permite sa te gandesti la idei si strategii care sa functioneze.

Cum e masurat succesul?

Succesul e important pentru fiecare dintre noi. Un prim sfat in perioada de proba este sa descoperi cum e masurat succesul in compania pentru care lucrezi si in special intre colegii cu care lucrezi si managerului tau direct.

Astfel, vei avea o perspectiva mai clara asupra modului in care se executa sarcinile, cum se lucreaza in echipa, dar si cum sa expui anumite cerinte.

Angajat nou, perspectiva noua

Cunosti expresia din engleza “fresh eyes”? Situatia e aceeasi in cazul unui angajat nou intr-o companie IT. Venind intr-un mediu nou, lucrurile sunt vazute altfel; o situatie pe care o poti folosi in avantajul tau.

Impresiile pe care compania o face in perioada de proba, pot forma idei noi. E recomandat sa fie si scrise deoarece iti pot fi de folos.

Identifica persoanele care au cunostintele si puterea

Fiind la inceput de drum intr-o companie noua, e important sa cunosti persoanele care au cunostintele si puterea. In acest fel, vei sti mereu la cine sa apelezi atunci cand ai nevoie de ajutor sau modalitati diferite pentru anumite sarcini.

Implica-te in mai multe sarcini

In functie de compania IT la care iti vei desfasura activitatea, perioada de proba poate sa varieze in termeni de durata. O companie mai mica, inseamna mai putini angajati, mai putine departamente si mai putine activitati, in contrar cu o companie mare.

Implicarea in diferite activitati e un pas important intr-o perioada de proba intr-o companie noua, intrucat iti poate oferi o imagine mai detaliata a companiei. Mai mult, in acest fel iti poti cunoaste mai multi colegi, facand acomodarea mult mai usoara si placuta.

Totusi, inainte de a te aventura in a lua diferite sarcini, asigura-te ca intelegi exact ce presupun, deoarece si primele impresii pe care le faci sunt importante.

Daca iti doresti sa inveti programare web de la zero, si nu numai, alaturat gasesti datele mele de contact!

Invata web development la 30 de ani

Te gandesti sa inveti web development, dar ai anumite temeri deoarece ai 30 de ani?

Majoritatea persoanelor au propriul scenariu despre cum functioneaza viata si despre cum ar trebui sa arate lucrurile pana la o anumita varsta. Iar perioada 20-30 de ani pare a fi una dintre cele mai dificile. E perioada in care iti alegi facultatea, cariera, alegi sa te distrezi, dar si sa inveti si sa iti formezi incet o familie. Iar majoritatea avem termenul limita de 30 de ani.

Consider, ca indiferent de varsta pe care o ai, daca iti doresti ceva cu adevarat vei gasi si mijloacele necesare pentru a reusi, doar ca cu cat inaintezi in varsta, responsabilitatile se aduna, ceea ce face procesul de invatare sa fie mult mai dificil.

Pentru web development, varsta de 30 de ani, e o varsta limita, in sensul in care domeniul se schimba pe zi ce trece, iar timpul si dedicatia s-ar putea sa nu mai fie la acelasi nivel cu cel al persoanelor de 20 de ani.

Stabileste-ti scopul!

Scopul e foarte important in alegerile noastre de zi cu zi. Acesta ne ajuta sa ne vizualizam pasii care trebuie urmati pentru a ajunge la scopul dorit.

Fiind vorba de web development, acorda atentie scopului tau. Probabil ai auzit si ai citit diverse articole in care se specifica nivelul salarial al IT-istilor, dar si nevoia mare de candidati in acest domeniu. Nu alege scopul profesional doar pentru motivatia financiara, pentru ca in timp aceasta va disparea. In schimb, alege-ti scopurile pentru ca e ceea ce iti doresti, e ceea ce iti place, si te vezi facand parte din “tablou”.

Autodidact: Gaseste resursele

Daca scopul iti e clar si esti sigur/a de alegerea facuta, poti incepe cu pasul urmator. Si anume sa inveti si pe cont propriu. Sunt nenumarate resurse online gratuite si premium care iti pot face o introducere in lumea web developmentului.

Invata cu un expert

Pentru a invata web development si pentru a reusi sa te angajezi in domeniu, mai multe eforturi vor fi necesare. Fiind un domeniu complex, ceea ce inveti pe cont propriu va trebui testat. Si nu numai, pe masura ce avansezi in studiu, dificultatea informatiilor creste. Astfel vei avea nevoie de cineva care lucreaza in domeniu si care stie de ce si cum se fac anumite sarcini.

Daca iti doresti sa inveti web development la 30 de ani, si nu numai, alaturat gasesti datele mele de contact. Recomandarea mea e sa incepi cat de repede posibil si sa iti asumi aceasta decizie.  

Pot sa invat programare singur/a?

Te gandesti daca e posibil sa inveti programare pe cont propriu?

Probabil ai auzit si tu zicala “Nimic nu e imposibil” rostita de oameni celebri si nu numai. Intr-adevar nimic nu e imposibil atunci cand iti doresti acel lucru si muncesti pentru a-l obtine.

Orice domeniu ai alege sa inveti e bine sa stii sa fii autodidact, sa stii unde sa cauti informatiile de care ai nevoie. In cazul programarii, e de apreciat si aceasta atitudine, doar ca e nevoie de mult mai mult. O activitate invata de la zero inseamna multe necunoscute, astfel vei avea nevoie de cineva care sa te indrume.

Invata cu un trainer

Sigur ca, sunt anumite informatii, cum ar fi cele de baza le poti invata pe cont propriu. Dar, programarea e intr-o continua miscare si schimbare, de la o luna la alta apar tehnici noi, iar ca si programator e necesar sa fii la curent cu toate.

Invatand cu un trainer vei gasi explicatii despre cum functioneaza fiecare tehnologie si fiecare parte din programare. Vei incepe cu sarcini simple de baza, iar mai apoi vei continua cu cele avansate. De asemenea, vei economisi mult timp.

Timpul de invatare pentru tehnologii precum HTML, CSS, JavaScript, PHP, jQuery, MySQL precum si altele e estimat la 2 ani. In timp ce tu inveti baza tehnologiilor deja existente, apar multe altele noi. Iar pentru a fi un candidat valoros e necesar sa stii mai mult decat notiunile de baza. Mai mult, e indicat sa stii mai multe.

In schimb, un expert in domeniu va stii cum sa structureze curicula pentru ca tu sa inveti cat mai repede posibil. Totodata, invatand si cu un trainer va trebui sa iti asumi aceasta decizie si sa respecti termenul sarcinilor primite, inseamnand sa aloci cat de mult timp posibil pentru a studia.

“Sunt programator pentru ca am creat un site web”

Am auzit deseori aceasta fraza, dar lucrurile nu sunt chiar asa. Intr-adevar, daca ai creat un site web, indiferent de marimea lui, esti pe drumul pentru a deveni programator. Dar programarea inseamna mult mai mult de atat.

Pentru a fi programator vei fi nevoit sa fii foarte bun in mai multe tehnologii. Mai mult, dezvoltarea continua e cheia pentru orice domeniu: sa fii mereu dispus sa te auto-depasesti, sa inveti, sa reactualizezi informatiile dobandite.

A fi programator inseamna sa creezi multe site-uri web, sa mergi la conferinte si intalniri in domeniu, sa citesti multe bloguri si carti si sa experimentezi o varietate de tehnologii si tool-uri.

“Imi voi gasi un job dupa ce invat programarea?”

Nimic din ceea ce alegi sa faci nu atrage siguranta, aproape totul depinde de tine. Asadar, nici terminarea unor cursuri in programare nu garanteaza neaparat un loc de munca in domeniu.

In schimb, daca te implici si media evaluarii tale finale e una ridicata, cu siguranta vei primi recomandari. De asemenea, iti recomand sa fii serios/oasa in ceaa ce priveste procesul tau de recrutare.

Daca ai fost contact/a de angajatori, du-te la interviuri si incearca sa ai rabdare. Un proces de recrutare dureaza, precum si evaluarea cunostintelor tale.

Intr-un articol anterior, poti citi mai multe despre ceea ce inseamna sa iti gasesti un loc de munca ca si programator.

In concluzie, iti recomand sa imbini invatarea pe cont propriu cu invatarea programarii sub indrumarea unui trainer. Citeste si fa ceea ce poti singur/a, dar in acelasi timp vei avea nevoie de cineva care cunoaste domeniul si iti poate explica si arata ceea ce nu stii.

Daca iti doresti sa inveti programare, de la zero, si nu numai, iti stau la dispozitie cu datele de contact.

eLearning este viitorul

Interesat/a de eLearning? Ai incercat sa inveti anumite cursuri online? Crezi ca eLearning-ul e viitorul?

Suntem tot mai acaparati de era digitala si la orice ne gandim exista cate un gadget sau o piesa tehnologica care ne face viata mai usoara. Chiar si in randul studentilor sau celor care vor sa aprofundeze anumite domenii, tot mai multe persoane adopta stilul de eLearning sau invatare online.

Si de ce nu am face asta? La o simpla cautare pe internet gasesti o biblioteca virtuala cu informatii pentru toata lumea. Mai mult, nu gasesti doar articole/ carti de citit, dar si video-uri si chiar traineri/ mentori care sa te ajute in procesul tau de eLearning.

Invatarea traditionala vs eLearning

Pentru ce optati? Cert este ca, tot ce e traditional dispare si noul mereu ia locul; asta putem observa gandindu-ne doar la cateva momente istorice.

Totusi, conceptul de invatare la distanta nu ne spune nimic nou. Istoria ne spune ca exista de pe undeva din secolul 19, cand populatia a decis sa faca educatia disponibila si pentru cei care nu-si permiteau sa frecventeze cursurile unei universitati.

Dar, atat invatarea traditionala cat si eLearning-ul au avantajele si dezavantajele lor. Si fiecare dintre noi actioneaza cum considera ca i se potriveste. Modul traditional de invatare ii ajuta pe oameni sa ramana sociabili si implicati. Pe cand eLearning-ul e indicat in randul celor care au un job pe langa, cei care nu au cand sa mearga la cursuri.

Tot mai multe universitati de renume, precum si specialisti din diferite domenii isi prezinta si chiar predau cursuri online, astfel sunt disponibile unei varietati mai mare de cursanti.

eLearning: o unealta de care ar fi bine sa profiti!

eLearning-ul iti ofera acces instant la ce cursuri doresti sa urmezi. Cursuri in care informatiile sunt de actualitate, in comparatie cu invatarea traditionala unde anumite carti depasesc mai mult de cinci ani.

Poate acesti 5 ani nu iti par chiar atat de multi, dar traind in era in care mereu apare o tendinta noua, o unealta noua, o statistica noua, ce se intampla acum 5 ani cu siguranta si-a cam pierdut veridicitatea. Progresul inseamna mersul inainte, chiar daca bazele au fost puse de niste tehnici mai vechi.

Un alt beneficiu pe care eLearning-ul il aduce, este ca poti invata din confortul propriei case. eLearning-ul ca si concept creste pe zi ce trece, asta inseamna ca fiecare site, fiecare trainer, fiecare mentor isi construieste cursurile in asa fel incat sa poata fi urmate de oriunde din lume, la orice ora.  

Daca iti doresti sa inveti web development sau sa aprofundezi anumite cunostinte pe care le ai in domeniu, contacteaza-ma.

Poti sa inveti de oriunde din Romania, de la tine de acasa. Sunt si eu un sustinator al conceptului de eLearning, asa ca tot ce ai nevoie e o buna conexiune la internet si un cont de Skype.

Modalitati de a testa nivelul unui programator PHP

Vrei sa afli la ce nivel sunt cunostintele tale ca si programator PHP pentru un interviu si cum pot fi testate? Esti angajator si doresti sa afli cum poti testa nivelul unui programator PHP?

Fie ca te pregatesti pentru un interviu pentru postul de programator PHP, sau esti angajator si vrei sa afli cum poti testa cunostintele in domeniu ale unui candidat sunt anumite sarcini prin care programatorul poate sa-si arate abilitatile.

Aceste sarcini le poti aplica si daca esti la inceput de drum si doresti sa te pregatesti pentru interviu, astfel vei putea observa unde ai lacune si ce necesita imbunatatiri.

Codul

Prima sarcina cand vine vorba de cod e sa reusesti sa scrii, dar si sa citesti codul. In cazul in care esti angajator acorda atentie la modul in care candidatul scrie si citeste codul; iar daca esti programator e bine sa ai si tu in vedere aceste lucruri. Gandeste-te ca pentru tine sunt tips & tricks pentru a-ti impresiona intervievatorul.

La scrierea codului, candidatul e indicat sa aibe acces la internet si manuale. Important de vazut daca codul e mic si nu trivial.

La citirea codului, persoana ar trebui sa observe daca codul functioneaza bine, daca are erori triviale si non triviale si cum poate fi optimizat. Se poate incepe cu coduri mai simple si pe urma cu cele avansate, pentru a vedea exact progresul candidatului.

Framework-uri

Orice programator PHP ar fi bine sa cunoasca cele mai populare framework-uri PHP. Printre acestea amintim:

  • Laravel
  • Symfony
  • Zend Framework
  • CodeIgniter
  • Yii

De asemenea, unul din aceste framework-uri ar trebui sa-i fie mai mult decat cunoscut, si anume sa il stapaneasca intr-un procentaj de peste 50%. Iar, pentru fiecare framework poti sa pregatesti niste exemple de coduri, candidatul fiind nevoit sa le citeasca si sa le explice.

Securizare: input sanitization

Securitatea e vitala indiferent de domeniul despre care vorbim. Asadar, poti incepe o discutie cu candidatul despre cea mai buna metoda de securizare a input-ului cu PHP, de ce aceasta securizare trebuie facuta si care sunt metodele prin care se poate obtine.

Bine de stiut: magic quotes nu sunt recomandate, in schimb se foloseste functia mysqli_real_escape_string.

Resurse

De unde se documenteaza programatorul PHP? Programarea este un domeniu care e intr-o continua dezvoltare, fiind recomandat ca cei care lucreaza in bransa sa fie mereu la curent cu noile modificari si tendinte.

Resurse ca forumuri, blog-uri, carti, reviste, etc sunt multe modalitati prin care candidatul poate sa ramana informat/a. Urmareste-mi blogul si pagina de Facebook pentru a fi la curent cu informatiile din programare!

Unit testing – Testarea aplicatiei

Unit testing se refera la un software de testat parti ale unei aplicatii pentru a vedea daca totul functioneaza corespunzator. Se incepe cu cea mai mica unitate izoland-o de restul codului; astfel se poate determina daca partea respectiva functioneaza asa cum te asteptai. Fiecare unitate se verifica individual inainte de a fi integrate in module.

Procesul se face automat, dar se poate face si manual.

Analiza codului (debugging & profiling)

O analiza a codului inseamna siguranta si lasa mai putin loc de intamplari nefericite. Se pare ca, printre programatorii PHP aceasta analiza deseori lipseste. Totusi, daca in timpul interviului, candidatul iti spune ca foloseste xdebug, poti sa-l consideri angajat, intrucat aceasta analiza e esentiala.

De retinut! Daca esti programator junior sau ai ceva ani de experienta si inca nu folosesti xdebug-ul atunci cand lucrezi, acum e o sansa buna sa incepi sa faci asta pentru a-ti maximiza sansele de angajare si reusita proiectului.

In incheiere…

Pentru a identifica un programator PHP bun, e indicat ca acesta sa stie sa combine o varietate de abilitati:

  • O foarte buna intelegere de HTML / CSS
  • Buna cunoastere de HTTP
  • Cunostinte de baza, cel putin, in JavaScript
  • Bune cunostinte de configurare Apache

Sigur ca, lista poate continua. Dar, totul depinde si de specificatiile postului de programator PHP, de ce anume va fi nevoit sa faca la locul de munca.

Daca doresti sa devii un programator PHP de succes, sau vrei sa aprofundezi cunostintele pe care le ai in domeniul programarii, contacteaza-ma

Interesting facts about IT in Romania

Interesat de domeniul IT in Romania? Lucrezi ca si programator sau iti doresti o cariera in aceasta arie?

Orice arie pe care alegi sa te specializezi are parti mai bune si parti mai putin placute, asa functioneaza viata. Si oricat de mult iti place un domeniu, e necesar sa fii constient/a ca nu mereu vei fi multumit/a de tot ceea ce contine.

Salarii mari in IT

Un avantaj pe care IT-ul il are sunt salariile angajatilor din aceasta bransa. Conform unui raport al unei companii de recrutare, Brainspotting, salariile medii pornesc de la 500 euro/ luna pentru programatorii care sunt la inceput de drum, iar pentru cei cu experienta suma ajunge pana la 3.500 euro/ luna; aceasta din urma fiind valabila pentru programatorii care lucreaza cu analize Big Data.

Sigur ca, mereu e loc de mai bine. Batalia dintre companiile de renume pe salarii si angajati specializati e tot mai mare.Tot acest raport arata ca o patrime din angajati primesc o contraoferta in momentul in care anunta ca vor sa plece din compania respectiva.

Si nu doar ca salariile sunt pe masura muncii programatorilor, dar la nivel national sunt mereu posturi disponibile aproximativ 3.000 in acest domeniu.

Daca esti la inceput de drum…

Majoritatea oamenilor cand isi incep drumul in cariera, vor sa invete cat mai multe si intr-un timp cat mai scurt, vor sa revolutioneze si inventeze cat mai multe lucruri. Acelasi lucru se intampla si in cazul programatorilor juniori.

E bine sa fii ambitios, sa inveti tot ce poti, dar in primul rand e indicat sa iti gasesti rabdarea. Rabdarea care sa te ajute sa inveti bazele, pentru ca fara acestea nu ar fi existat avansarea. Totodata, nu te descuraja daca nu ai avut o afinitate pentru matematica; nu vei avea nevoie de operatii complicate.

In schimb, ai nevoie de viteza de reactie, organizare, tactica, algoritmica si o gandire strategica, abilitati care daca nu le dobandesti se pot invata.

Citeste urmatorele articole despre ce sa faci pentru a deveni programator junior:

  1. Cum pot deveni un programator junior?
  2. Cum sa te pregatesti pentru primul interviu programator php junior?
  3. Cum sa te pregatesti pentru primul interviu programator php junior? –partea a 2-a
  4. Cum sa te pregatesti pentru un post de wordpress developer?

Posturi disponibile multe, candidati nu prea…

Desi numarul angajatilor din IT e in jurul a 100.000 in Romania si necesarul e tot mai mare, candidati nu prea sunt. Odata ajuns specialist in domeniul tau, cu siguranta vei fi vanat/a de multe companii, dar cand jobul e bine platit, sa gasesti candidatul potrivit devine o tot mai mare provocare.

Lucrul iesit din comun in cazul programatorilor, e ca din 100 de persoane contactate doar doua se prezenta la interviu. Cautarea este ingreunata si de asteptarile si dorintele candidatilor.

Chestionare pentru angajatorii de programatori

Desi in toate ariile angajatorii sunt cei care pun intrebarile candidatilor, in domeniul IT situatia se schimba. Stiind fiecare programator de potentialul care il are, acestia doresc ca angajatorii sa fie primii care raspund unui set de intrebari si nu invers.

E o miscare indrazneata, dar care poate sa fie si nefavorabila pentru candidat, intrucat angajatorul nu va mai dori colaborarea.

Programatorii stiu ce vor si nu se sfiesc in a le comunica angajatorilor lor

Este de la sine inteles ca domeniul IT este mai aparte decat aproape oricare altul. In cadrul interviurilor sustinute pentru posturi de programatori, acestia spun fara ocolisuri ce isi doresc.

Sigur, acest lucru e posibil doar in cazul programatorilor specialisti, care au experienta si o baza pe care cer aceste lucruri. Vestea buna pentru programatori, e ca angajatorii fac tot posibilul sa muleze pachetele salariale conform asteptarilor acestora.

Daca ai un nivel al cunostintelor in programare de incepator sau mediu, sau iti doresti sa inveti de la zero si chiar sa te reprofilezi in acest domeniu, contacteaza-ma.

Dificil in a gasi un job ca si programator?

Esti in cautarea unui loc de munca ca si programator? Intampini mai multe obstacole iar procesul pare ca se ingreuneaza pe zi ce trece?

Cautarea unui job care sa te indeplineasca atat profesional, personal, dar si financiar nu e intotdeauna usoara. Ca e vorba despre programare sau alt domeniu, lucrurile se prezinta la fel.

Inceputul drumului e mereu mai greu si e pavat cu multe sacrificii; dar daca iti doresti sa ajungi un profesionist si in final angajatorii sa te vaneze, va fi necesar sa isi asumi acest drum. Sigur ca, nu poti controla tot ceea ce se intampla in mediul inconjurator, dar ceea ce depinde sa faci.

Job de incepator si totusi cerinte mari in programare…

Probabil ai intalnit fenomenul de cateva ori; in care angajatorul are cerinte mari pentru un job entry-level de programator. In multe cazuri e necesar sa ai cunostinte de PHP, HTML, CSS, MySQL, Javascript, si jQuery. Si cu siguranta devii un candidat interesant in momentul in care ai experienta cu Laravel/ Symfony, CMS WordPress/ Drupal.

Dar daca tocmai ai iesit de pe bancile facultatii si poate ai facut cateva proiecte, sau poate ai doar niste notiuni de baza, e dificil sa iti gasesti un job de programator.

Avand in vedere ca tehnologia e tot mai avansata pe zi ce trece, si mediul online devine indispensabil, multe companii nu mai au timpul necesar sa-i invete pe cei la inceput de cariera. Proiectele sunt tot mai multe si toata lumea e intr-o mare graba…

Asteptari ridicate ale candidatilor

Expectantele ridicate nu se numara doar in randul angajatorilor, dar le gasim si in randul candidatilor. Fiind incepator, e nevoie de multa rabdare pentru a avansa.

Acest proces nu se intampla de la o zi la alta, ci e necesar ca timpul sa treaca. Timp in care sa dovedesti ca ceea ce stii sa faci in programare, ceea ce oferi angajatorului si clientului tau merita valoarea financiara pe care o astepti.

Intr-adevar, intr-o lume care lucrurile se modifica atat de repede doresti si tu sa fii mai rapid si sa ajungi mai sus pe scara carierei, dar atunci va fi nevoie sa te documentezi cat de mult poti si mereu sa iti faci simtita prezenta.

Preia initiativa!

Programarea pe care o inveti in timpul facultatii s-ar putea sa te ajute intr-o proportie de 5% intr-un job de programator. Asta pentru ca, tehnologia avanseaza mult, in fiecare zi apare ceva nou si mai bun si daca nu tii pasul, ramai in urma.

Asa ca, invata sa fii autodidact; adica sa inveti tot ce poti singur/a cautand documentatie pe internet, vorbind cu programatori profesionisti. De asemenea, sunt si companii, care organizeaza internship-uri/ practici de vara pentru viitorii programatori, pentru ca tu sa iti faci o imagine clara a ceea ce inseamna un job de programator si pentru a invata tot ce poti din domeniu.

Pe langa toate acestea…

Fiind un domeniu competitiv si complex, e indicat sa inveti tot ce poti, cat de multi poti, de oriunde poti. Daca iti doresti sa aprofundezi informatiile din programare pe care le detii, dar si sa acumulezi cunostinte noi, nu ezita sa ma contactezi.

Datorita tehnologiei, se poate invata si de la distanta, ai nevoie doar de o conexiune buna la internet.