Ce altceva ar mai trebui sa invat ca si programator web junior?

Inceputurile de drum in cariera sunt provocari pe care fiecare dintre noi incercam sa le depasim cat mai bine posibil. Si fiind la inceput va fi necesar sa intelegi ca nu va fi atat de simplu sa imparti viata profesionala cu viata personala asa cum iti doresti.

Insemnand ca pentru a ajunge profesional unde iti doresti va fi nevoie de multe sacrificii si multa dedicatie din partea ta. In orice domeniu alegi sa activezi, invatarea continua e cheia succesului. Totul e intr-o continua miscare si schimbare, iar ceea ce ai invatat acum doi ani s-ar putea sa nu iti mai fie de atat de mare folos.

Sigur, acest lucru nu inseamna ca va fi necesar sa fii la munca mereu si partea personala sa o pui deoparte. Balanta intre cele doua o vei gasi, totul depinde de ceea ce iti doresti. Ca si programator junior si ca mai apoi sa avasenzi, invatarea continua e un must, deoarece vei lucra intr-unul dintre cele mai competitive si schimbatoare domenii, iar ca sa ajungi si la partea salariala, de care cu siguranta ai auzit, nu poti scapa mingea din mana.

Asadar, daca deja ai cunostinte de HTML, CSS, PHP, MySQL, in acest articol iti voi prezenta ce poti sa mai inveti pentru a fi mereu in radarul angajatorilor si pentru a evita munca repetitiva:

Invata GIT

Git este un sistem distribuit creata de Linus Torvalds, creatorul sistemului de operare Linux, in 2005. Este cel mai folosit si modern sistem de control versiune in lume. Sunt nenumarate proiecte de software, inclusiv cele comerciale, care se bazeaza pe Git pentru controlul versiunii.

Git are o arhitectura distributiva fiind un exemplu de DVCS (acronim pentru Distributed Version Control System). Sistem a fost creat sa ofere securizare, flexibilitate si performanta. Mai mult, acesta functioneaza ca o magazie, in care se salveaza toate schimbarile de cod pe care programatorul alege sa le faca.

Good to know! Programatorii care au lucrat si lucreaza in continuare cu Git, sunt foarte bine vazuti pe piata.

Invata Bootstrap

Bootstrap a fost dezvoltat de Jacob Thornton si Mark Otto, de la Twitter in 2011. Este un framework creat pentru dezvoltarea interfetelor unui site web. Acesta este unul dintre cele mai utilizate framework-uri in aria sa, in momentul de fata.

Bootstrap include template-uri bazate pe CSS si HTML pentru butoane, tabele, tipografie, formulare, navigatie, plugin-uri JavaScript (optionale) si multe altele.

Care sunt avantajele lui Bootstrap? Este simplu de folosit, intrucat ai nevoie de cunostinte de baza in CSS si HTML. Te ajuta sa creezi design-uri care se adapteaza la orice tip de dispozitiv si de asemenea compatibil pentru orice fel de browser.

Invata Ajax

Ajax este acronimul pentru Asynchronous JavaScript and XML. Rolul sau este acela de a putea actualiza anumite parti dintr-o pagina web fara a fi necesar sa reincarci intreaga pagina.

Acest lucru e posibil prin schimbul date in cantitati mici cu serverul. Astfel, creste viteza, usurinta si interactivitatea in folosirea site-urilor si aplicatiilor web.

Pentru a putea folosi aceasta tehnologie e nevoie de cunostinte de baza in HTML si JavaScript. Aplicatiile care folosesc AJAX sunt YouTube, Gmail, Facebook si Google Maps.

Invata JSON

Numele de JSON este un acronim pentru JavaScript Object Notation. JSON este un modalitate usoara pentru interschimbarea datelor. Acest format se bazeaza pe o parte a limbajului JavaScript si este creat pe doua structuri: o lista ordonata de valori si o colectie de perechi nume/valoare.

Motivele pentru care sa folosesti JSON in aplicatiile AJAX este usurinta si rapiditatea pe care o ofera fata de XML. Mai mult, formatul suporta aproape toate limbajele de programare moderne.

Daca te intereseaza sa inveti programare de la zero, sau iti doresti sa inveti tehnologii noi pe langa cele pe care le stapanesti deja, ai aici datele mele de contact.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s